Defecte romanesti


Cred că orice popor este mai unit şi mai ambiţios decât cel român! Noi nu ştim decât să luăm totul la mişto, începând de la politicieni şi până la oamenii de rând.” spune Ilie Nastase.

Inevitabil, ziaristii au facut legatura cu declaratia selectionerului Razvan Lucescu, care spunea toamna trecuta ca „romanii sunt un popor fragil psihic, ca nu sunt uniti si, mai rau, sunt dezbinati din interior” si vai, ce i s-a urcat lumea in cap: da’ cum poate sa declare asa ceva, nu exista, dom’le!

Eu cred ca ambii cam au dreptate si pun niste diagnostice corecte pentru o buna parte a societatii romanesti. Cand e vorba sa-i barfim pe altii, suntem foarte buni, dar nu vedem, intai, problemele cu care ne confruntam noi si ne multumim sa „facem caterinca” de tot ce prindem. Deseori, aud oameni nemultumiti de cum merg unele lucruri sau de atitudinea unor concetateni zicand cu naduf vorbe de ocara despre neamul in care s-au nascut.

De asemenea, spatiul public  imi pare degradat, si aici o contributie insemnata o au si politicienii. Daca se ajunge la nefericitul subiect legat de politica, imediat se incing spiritele si chiar se pot strica relatii. Dezbinarea oamenilor mi se pare ca strica orice ar putea construi bun acestia impreuna. Sau nu vor sa construiasca? Sau nu i-a invatat cineva s-o faca?

Voi care credeti ca e marele defect al romanilor?

Anunțuri

9 gânduri despre „Defecte romanesti

  1. Ideea că vor schimbare, dar să o facă alții sau să se facă de la sine.
    Faptul că se plâng, dar foarte puțini fac ceva ca să schimbe ceea ce nu le place.

  2. @Doru Unii vad asta ca o incercare de a uita temporar de probleme.
    @Nice Am recuperat comentariul, nu stiu ce se intamplase. Tu, la spam? Niciodata.

  3. Lucescu are dreptate; Nastase nu cred. Asa ni se pare din interior. Afara, cultul pentru scandal, pentru pamflet si parodie maxima e la un nivel si mai inalt. Asta-i societatea anilor 2000: intimitati descoperite tuturor, pasiune pentru ce zice/face ala sau al’lalt, cine cate silicoane si-a mai pus si unde? In sani, in buze, in creier, in fund? 🙂
    Suntem aproape un popor normal. Dar labil si caruia-i place mult sa se autovictimizeze maxim, sa-si planga de mila si sa nu faca nimic pentru a schimba situatia. Ca-i nasol: dupa aia de ce ar mai plange?

    • DrStoica: In primul rand, bun venit pe blogul meu! Interesant cum ai pus problema. Deci, ne complacem in aceasta stare si ne mai facem rau si singuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s