Ziua Internetului


Astăzi este Ziua Internaţională a Internetului. Aproape 3 milioane de români erau abonaţi în 2011. România a intrat în era Internetului în urmă cu 13 ani, domeniul ‘.ro’ fiind pentru prima dată alocat unui computer din cadrul Institutul pentru Cercetări în Informatică. În România,  potrivit raportărilor din 2011, sunt, oficial, aproape 3 milioane de abonaţi, persoane fizice, la internet. Numărul abonaţilor creşte anual, în medie, cu aproape 10%. (VIA)

Ziua marchează 43 de ani de la prima încercare de transmitere a unor date prin internet. Astazi, noi privim Internetul ca o parte a vietii noastre, apelam la ajutorul sau ori de cate ori avem nevoie si nu ne mai amintim cum era inainte de aparitia si dezvoltarea sa. Un lucru, insa, m-a surprins: n-as fi crezut ca sunt nascut in aceeasi zi cu una dintre cele mai folosite inventii din ultimii 20 ani (judecand dupa data aparitiei sale in tara noastra).

Anunțuri

2 gânduri despre „Ziua Internetului

  1. La Multi Ani, Danny, cu putina intarziere. Sa fii sanatos si fericit si sa-ti indeplinesti toate dorintele ardente ale sufletului! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s