Cu gandul la un viitor incert


Am observat la multe persoane pe care le intalnesc un sentiment tot mai pronuntat de dezamagire sau, si mai rau, de resemnare cu situatia in care se afla acum. E de inteles pana la un punct, cu totii ne plangem de neajunsurile vietii, probleme materiale, familiale, de sanatate, pierderea locului de munca sau absenta lui. Cea mai mare problema mi se pare lipsa de incredere in viitor, lipsa de speranta intr-o viata mai buna.

A inceput si campania electorala, in care politicienii vin iar sa faca promisiuni fara acoperire, pe care sper ca, de data asta, nu le  va mai crede nimeni si se limiteaza sa se certe la televizor sau prin intermediul retelelor de socializare, fara sa se concentreze pe subiectele care ii intereseaza pe alegatori. Ca tot vorbeam de televiziuni, asa-zisele dezvaluiri pe care acestea le fac sunt folosite ca arma politica impotriva adversarilor formatiunii politice pe care o sustine cate un post tv.

Starea de spirit a oamenilor e la un nivel scazut, nu mai avem nici puterea de a ne revolta pentru lucrurile care ni se intampla, am ajuns sa ne obisnuim cu defectele societatii in care traim. Acestea au devenit acceptabile si chiar scuzabile, ascunse sub formula „Traim in Romania”. Ce argumente sa gasesti pentru a-i determina sa priveasca si partea buna a lucrurilor, risti sa fii taxat ca lipsit de realism si atunci iti mai pierzi si tu din entuziasm.

Traim de pe o zi pe alta si ne lipseste perspectiva, traim „pe avarie”, cu gandul la un viitor incert.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s