Pot cumpara banii orice?


Pornesc de la exemplul Qatarului, care a organizat campionatul mondial de handbal masculin in acest an si a facut-o la cel mai inalt nivel, investind sume uriase: in jur de 650 milioane euro pentru trei sali de sport ultramoderne si naturalizarea mai multor jucatori de valoare, pentru crearea unei echipe redutabile, care sa se bata de la egal la egal cu granzii Europei, intr-o tara fara traditie in sportul de performanta, dar si multumita unui regulament permisiv.

Lusail-3_resize1

Din cate am putut vedea pe Internet, Mondialul a fost un eveniment impresionant, o demonstratie de forta financiara, o campanie puternica de promovare a acestei tari. Echipa astfel formata a uimit pe toata lumea, dupa ce a ajuns in finala competitiei pe care a si gazduit-o, acolo unde a pierdut in fata Frantei, noua campioana mondiala, care a castigat al cincilea titlu din istorie.

Acest stat, unul dintre cele mai bogate din lume, datorita resurselor sale considerabile de petrol si gaze, a devenit, in ultimii ani, un punct important pe harta sportului mondial, dupa ce a primit dreptul de organizare a catorva competitii sportive importante, printre care si CM de fotbal, din 2022, o desemnare, la randul ei, marcata de un scandal de coruptie la nivelul FIFA. Mai mult, emiratul din Golf investeste serios in infrastructura sportiva, dupa ce a construit un centru sportiv de excelenta si vizeaza si alte proiecte de anvergura.

Totusi, performanta selectionatei Qatarului la editia de pe teren propriu a starnit multe discutii: in conditiile in care s-au aliniat la start echipe nationale, care aduna cei mai buni jucatori din tara respectiva, echipa tarii-gazda a prezentat, in mare masura, un lot format din jucatori „cumparati” din alte state, convinsi sa joace sub culorile qatareze si platiti regeste precum si un antrenor strain foarte cunoscut, cu un palmares remarcabil. E corect fata de restul formatiilor? Poate o echipa mediocra sa devina o forta, daca are suficient de multi bani, sa-si cumpere succesul si faima in sport?

Este un exemplu de urmat? As zice clar ca nu. Poti cumpara multe cu bani, poti deveni influent, dar poate ca e mai bine sa se pastreze anumite limite. A devenit sportul o afacere in ultimii ani, e clar pentru toata lumea, dar sper ca n-am ajuns in stadiul acela in care sa nu mai beneficiem de o competitie, pe cat posibil, onesta, in care pasiunea si efortul individual sa prevaleze.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s