Omul, cat traieste, invata!

Cred ca intr-o viata de om, inveti multe.
Inveti de la parinti, de la scoala, de la alti oameni, din carti, din greseli, ale tale sau ale altora.
Inveti cine esti, sa-ti exprimi opiniile, sa reactionezi la diverse evenimente, sa traiesti impreuna cu ceilalti, intr-o lume care e mereu in schimbare, sa-ti largesti orizontul, sa lupti pentru ceea ce crezi.
Inveti sa ai incredere in tine, sa intelegi ce se intampla in jurul tau si de ce, sa creezi ceva durabil, sa treci peste probleme fara a-ti pierde speranta.
Dar, mai presus de toate, mi-as dori ca lumea sa invete sa nu-si piarda capacitatea de a se mira si pe cea de a se bucura de tot ce ii inconjoara.

Anunțuri

Vanzatorii de idealuri

Vreau sa va spun ca am ajuns la concluzia ca ii admir pe cei care lucreaza in comunicare sau relatii publice. Am citit, de-a lungul timpului, diverse comunicate, anunturi, brosuri care anuntau fie organizarea, fie succesul unui eveniment public (social), sau aparitia unui nou program de televiziune. Pentru ca in ziua de azi, orice institutie care se respecta detine un astfel de departament.

Ce ma impresioneaza pe mine, insa, este latura persuasiva a acestor anunturi. Astfel, ele ori trebuie sa ma convinga ca un oarecare eveniment a fost intr-atat de reusit incat sa regret ca n-am luat parte si eu sau ca daca voi urmari un anumit program tv, ma voi distra ca niciodata…

De asemenea, in cazul in care, dintr-un motiv bine intemeiat, se schimba conditiile de organizare a evenimentului, aflam de ce se justifica aceasta modificare si aflam de ce ea este una benefica. (vezi schimbarea locului unui concert/ mutarea unei emisiuni de la un post la altul).

Orice nou inceput este plin de sperante si ne este infatisat ca pe o imbunatatire a unei situatii preexistente. Oare nu facem asa si noi, ceilalti, cand hotaram sa schimbam ceva in vietile noastre?

Capacitatea de a scoate ceva stralucitor din ceva care poate fi si lipsit de valoare, de a sti sa vinzi  sau macar de a pretinde asta m-a fascinat. Daca aceste stratageme isi ating scopul, asta difera de la un om la altul. Dar raman un fenomen interesant pentru mine.

Sa ne cunoastem mai bine

Un program de master  la care sunt inscris, gazduit de Universitatea de Stat din orasul meu si  intitulat „Romanii si Romania in context european” axat indeosebi pe studiul istoriei, mi-a deschis o noua perspectiva, nu numai in ce priveste acest domeniu ci si asupra modului in care ne raportam la valorile locale si nationale intr-o epoca a globalizarii. Suna pretentios? Asa am crezut si eu. Mergeti, insa, putin mai departe cu lectura si veti vedea ca nu e chiar asa.

Am inceput acest program cu o reactie de respingere, pe principiul „Ce mai pot invata nou despre istoria romanilor?” Mare greseala. Oricand pot afla lucruri noi despre figuri si momente care au marcat istoria neamului si mai pot descoperi chiar si ca ceea ce scrie despre un eveniment poate fi mai puternic decat evenimentul in sine. Si nu doar atat.  Fidel principiului inoculat inca din copilarie: „Orice zi petrecuta la scoala inseamna ceva nou invatat, care nu se stie cand iti poate folosi” am inceput sa realizez utilitatea acestui program.

Confruntati cu un bombardament informational din toate mediile, ajungem sa stim mai multe despre locuri ceva mai indepartate decat despre cele care ne sunt cele mai apropiate. Ceea ce nu e tocmai un lucru rau, nimeni nu poate sa ne zica sa nu ne largim perspectivele si sa nu aflam si realitatile altor taramuri de pe lume, ba e chiar recomandabil.

Dar ca sa reusim sa ne aparam valorile, traditiile si identitatea e necesar sa le cunoastem, iar eu am decis ca vreau sa cunosc mai intai si mai bine povestea locurilor care ma inconjoara. Sursa pozei

Ganduri la sfarsit de an

Mi-a placut intotdeauna frenezia din jurul acesor zile dintre Craciun si Revelion, cand cu totii tragem linie si adunam lucrurile bune intamplate in anul ce sta sa se incheie. E ora bilanturilor si momentul in care rememoram evenimentele pe care le-am trait, fie ca am fost protagonisti sau doar martori, condusi mereu de speranta ca va fi (si) mai bine anul viitor. Vorba cantecului: „A mai trecut un an prin noi/ A fost si soare, au fost si ploi”

Cei mai multi dintre noi intampina cu bucurie sosirea Anului Nou, iar capacitatea noastra de a spera, la inceputul fiecarui an, intr-un viitor mai bun, chiar daca semnalele din exterior nu sunt tocmai pozitive, mi se pare fascinanta. Unii o vor numi iluzionare, altii vor spune ca n-au alternativa.

Momentul care ne aduce impreuna, inchinand un pahar de sampanie in cinstea noului an e unul minunat, aduce oamenii unul langa altul cum nu vedem foarte des si mi l-as dori repetat in decursul anului. (desi pretextul n-ar mai fi acelasi. Maturizarea nu trebuie sa insemne pierderea sperantei in mai bine.

Ii inteleg si pe aceia care primesc cu neincredere sosirea unui nou an. Si ei spera intr-o imbunatatire, in sinea lor si poate ca de noi toti, depinde sa transformam sperantele in realitati. Altfel, voi pentru ce veti tine minte anul asta? Ce realizari ati avut? (orice, cat de mici)

2011: Un an in trei minute

Ca de obicei in luna decembrie e timpul bilanturilor, al retrospectivelor anului care sta sa se incheie. Si este timpul in care ne amintim de marile subiecte ale anului, de stirile care au captat atentia tuturor in 2011.

Intr-adevar anul asta va fi tinut minte in istoria lumii pentru atatea motive, pentru atatea evenimente importante cum parca n-au fost in alti ani, mai ales in planul politicii externe (regimuri politice daramate in urma unor ample manifestatii de strada sau a unor actiuni concertate: Mubarak, Ben Ali, Gaddafi, uciderea celui mai cautat terorist al ultimilor ani, Osama, schimbari de guverne in tari puternice etc.) dar si pentru momente frumoase cum a fost nunta regala din Marea Britanie.

O privire de ansamblu asupra unui an agitat:

Patru ani de blogging

Iata-ne ajunsi si la un moment aniversar: Vointa Blog implineste varsta de patru ani, perioada in care am surprins cele mai importante evenimente ale acestei lumi in continua miscare, asa cum imi place sa spun.

Fie ca a fost vorba de vesti pe care le-am considerat demne de a fi mentionate si comentate, momente politice de mare insemnatate, spectacole muzicale, locale, nationale si chiar internationale, competitii sportive la cel mai inalt nivel, pe toate le-ati gasit aici. O viziune proprie a lumii in care traiesc.

Sunt genul caruia ii place sa marcheze fiecare eveniment, sa nu lase lucrurile la voia intamplarii sau sa am idee despre ceea ce ma inconjoara. Nu mi-am dorit sa fac un loc de postari cu caracter personal (acestea sunt, de altfel, foarte putine), ci un spatiu care sa ma reprezinte. Ca majoritatea bloggerilor, mi-am deschis blogul personal din pasiune. Aceea de a comunica, de a transmite si celorlalti orice imi atrage atentia.

Profit de ocazie si le multumesc tuturor prietenelor si prietenilor acestui blog, pentru ca-l viziteaza si comenteaza deseori, oferindu-mi mereu noi perspective asupra problemelor puse in discutie si sper ca imi vor ramane alaturi si pe mai departe. Povestea continua…

De ce m-am uitat la nunta regala

 Se spune ca sute de milioane de oameni din întreaga lume au vizionat la televiziune nunta regală a Marii Britanii, in care prinţul William s-a casatorit cu aleasa inimii sale, Kate Middleton. De ce m-am uitat si eu la aceasta ceremonie, careia i s-a alocat, pe buna dreptate, foarte mult spatiu astazi la tv?

Pentru ca din noianul de evenimente de care auzim si de stiri care ne tulbura, acesta este un moment deosebit, nu in fiecare zi avem ocazia de a vedea o nunta regala la televizor, de a vedea cum mai arata ceva lume buna, lume civilizata, de a lua o gura de aer proaspat dupa toate lucrurile neplacute pe care le vedem in restul timpului la televiziunile noastre. Decat divorturi, certuri si orori, prefer nunti transmise in direct si sa vad oameni bucurosi si eleganti. Stiu, suna a banalitate ce am zis, dar tin la parerea mea.

N-o sa va spun ca „basmele devin realitate”, asa cum scria pe un banner afisat de unul dintre numeroasele persoane ce se indreptau spre Palatul Buckingham, pentru a astepta noul cuplu princiar, pentru ca am remarcat ca lumea nu mai crede in povesti cu zane si Feti-Frumosi, e mult mai pragmatica. Chiar si asa, cred ca daca ne-am pierdut placerea sa ascultam o poveste, chiar si una romantioasa, toti aceia am devenit mai tristi. Iar povestea celor doi, cu toate accentele ei de telenovela, e una frumoasa.

Nu-mi pare rau ca am urmarit astazi ceremonia de la Westminster Abbey, imi plac evenimentele din care invat lucruri noi si care ma scot din banalul cotidian. Bine, nu ne schimba noua, romanilor obisnuiti, viata cu nimic, casatoria dintre printul William si Kate Middleton, dar de ce n-am arunca cate o ocheada si la ce se petrece in strainatate, evadand astfel din perimetrul nostru stramt?