Cu ce ramanem dupa protestele din ultimele saptamani

De mai bine de o saptamana, suntem martorii unui val de proteste  de o amploare nemaivazuta in Romania dupa Revolutie.

Totul a pornit, dupa cum se stie, de la adoptarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 13, prin care se urmarea aducerea unor modificari legislatiei penale, intr-un mod netransparent si care a starnit foarte multe controverse din cauza prevederilor ei, in special aceea care redefineau abuzul in serviciu. Trebuie mentionat ca in trecut, actuala definitie a acestei infractiuni a fost contestata de unii specialisti in domeniul juridic din cauza ambiguitatii sale care poate crea, la randul ei, abuzuri.

Aceste decizii ale Guvernului, parte a unui proiect mai mare care mai includea, initial,  amnistia si gratierea, luate intr-o sedinta nocturna, au fost interpretate de opinia publica ca o incercare a Puterii de a scapa de dosarele pe care le are in justitie, insusi seful PSD fiind judecat pentru abuz in serviciu.

Daca la inceput acesta a fost motivul demonstratiilor din Piata Victoriei, ele s-au transformat, apoi, intr-unele impotriva coruptiei, hotiei, minciunii, probleme vechi ale Romaniei. Toti cei care au iesit in strada au declarat ca apara un principiu: acela ca legea sa fie egala pentru toti si cei de la Putere sa nu o aplice in interes propriu, discretionar. Intre timp, ordonanta a fost abrogata, dar lumea a continuat sa protesteze, cerand acum demisia Guvernului. In replica, a inceput un alt miting la Palatul Cotroceni, unde un alt grup cere demisia presedintelui Klaus Iohannis.

Altfel, manifestatiile ample, dar pasnice, cu accente impresionante, chiar de spectacol pe alocuri, au crescut in intensitate cu fiecare seara care a trecut si au adunat mii pana la sute de mii in majoritatea oraselor tarii dar si in randul romanilor din diaspora care s-au organizat, in cea mai mare parte, pe retelele sociale.

In epoca internetului si a Social Media, o idee se poate raspandi nemaipomenit de   repede, iar forta retelelor sociale este, in continuare, subestimata la noi. Acolo se exprima o noua generatie care se manifesta altfel si care vrea sa fie ascultata. Desigur, unii pot spune ca o parte dintre cei care se afla in strada ori sunt manipulati, ori sunt adusi de „efectul de turma”,  dar cred ca nu poate fi trecut cu vederea ca au fost foarte multi oameni care au participat in ultimele zile la manifestatii si trebuie vazut ce vor acestia. Daca stam bine sa ne gandim, nu suntem prima tara unde revolte populare au inceput de pe Internet in ultimii ani.

Oricum ar fi, marele castig al miscarii de protest din ultimul timp mi se pare retrezirea unei cunostinte civice in randul conationalilor nostri, pe care mi i-as dori la fel de activi si de convinsi de justetea cauzei pe care o apara, si cu alte ocazii, fiindca sunt atat de multe lucruri de indreptat in tara noastra, chiar si dupa 27 de ani de democratie.

 

Marea noutate: cardul de sanatate

Ultimele saptamani au adus multe noutati in viata romanilor: cardul de sanatate e una dintre ele. De la 1 mai, nu te mai poti prezenta la medic pentru a primi servicii de specialitate fara acest document pe care fiecare asigurat l-a primit prin posta. Cu alte cuvinte, cardul de sanatate a devenit, de la 1 mai, singurul instrument de validare a serviciilor medicale.

Dar cand medicii au trebuit sa lucreze efectiv cu el, au inceput si problemele. Nici pacientii nu au parut sa inteleaga utilitatea cardului, fie din lipsa de informare, fie din lipsa de incredere, nici medicii nu s-au aratat prea cooperanti (desigur, nu in toate cazurile) Asa s-au creat cozile pe care le-ati vazut la stiri, unde nici furnizorii serviciilor medicale, nici beneficiarii lor nu mai aveau rabdarea sa inteleaga cum functioneaza noutatile din sistem. Unii nici macar n-au intrat in posesia cardului, ceea ce a dus la alte complicatii.

Orice inceput e greu si este necesara o perioada de adaptare la noile cerinte, mai ales in conditiile informatizarii serviciilor, dar nu are nimeni timp sa astepte, ceea ce ma duce cu gandul la intrebarea: oare, atunci cand guvernantii aplica o masura, nu se gandesc si la cum va putea ea sa fie aplicata in realitate? In mintea lor, de la formularea in teorie pana la implementarea propriu-zisa, totul ar trebui sa mearga ca pe roate. Si, totusi, nu se intampla asa. Fiindca se lucreaza cu oameni, nu cu masinarii (care mai dau si ele rateuri si care sunt, la urma urmei, manuite tot de oameni).

Problema cu cardul a generat si confuzii, pe alocuri comice, cu persoane care l-ar fi introdus in bancomate, dar asta nu mai poate fi imputat celor din guvern, care nu pot sa faca si educatie celor care n-au primit-o la timp. Oricat le-ai explica, tot se vor gasi unii care nu au receptionat corect mesajul.

Apoi, dupa cardul de sanatate, au mai aparut si alte idei precum loteria bonurilor fiscale sau impozitarea bacsisului, care nu si-au atins pe deplin scopul ori s-au dovedit imposibil de aplicat ca intr-o veche vorba romaneasca, „nu scoti castigul din paguba”. Pana la urma, ceea ce ar fi de reclamat nu sunt atat propunerile in sine, care pot fi bine intentionate, ci lipsa de viziune cu care sunt aplicate. O tara nu poate fi condusa cu legi care se schimba de la o saptamana la alta.

 

Dincolo de sticla

Ma gandesc demult sa scriu asta, dar am tot ezitat. Faptul ca ne uitam mult la TV (prea mult, conform unor studii) ne-a facut sa luam de bun tot ce aflam de acolo, ceea ce nu mi se pare chiar indicat, pentru ca sunt cazuri in care asa-zisele informatii sunt, de fapt, niste simple speculatii. Din aceasta cauza, unii dintre noi si-au facut idoli din unii realizatori de emisiuni, ajunsi veritabili formatori de opinie si ne dam seama ca, vrand-nevrand, afirmatiile lor ne influenteaza modul de gandire. Pentru multi, expresia „am auzit la televizor” inca mai reprezinta o garantie a veridicitatii unei stiri.

Apropo de stiri, citeam mai demult intr-o carte urmatorul pasaj: „Suntem bombardati cu stiri. Este un pacat al furnizorului dar si al consumatorului. Vrem sa fim la curent, sa cunoastem cele mai recente evenimente, pentru ca unele ne privesc direct, ne afecteaza modul de trai, viata de zi cu zi sau contin un inedit pe care il discutam in cercul apropiatilor”. 

Personal, imi place sa ma pun in tema zilnic cu noutatile. Ma simt de parca as deschide o fereastra care ma desparte de o lume fascinanta, cu povesti dintre cele mai diverse, fie mai vesele, fie triste (mai degraba), pe scurt o reflexie a vietii cotidiene pe Pamant. Daca reusesti sa desprinzi faptele care prezinta interes de zgomotul de fond cotidian, informatiile semnificative de cele de umplutura si incerci sa-ti largesti orizontul, aratandu-te interesat si de ce se petrece peste hotare, ti-ai putea face o imagine despre societatea in care traiesti.

Altfel, cunosc si persoane care nu urmaresc stirile, carora nu li se pare ca pierd ceva important, daca ii intreb: „Cum, nu stii de…?”, dar nu-i judec.  Printre ei or fi si aceia care zic ceva de genul: „cu cat esti mai cultivat, cu atat mai putin te uiti la televizor”. Stiu, privitul la televizor e cronofag, la fel ca si internetul, dar raman la ideea ca, desi si-a mai pierdut din audienta, televiziunea nu si-a pierdut din importanta. Trebuie doar sa stii sa alegi din atat de bogata oferta.

Mai are blogul viitor?

In ultima vreme am stat si m-am gandit daca blogul mai are viitor. Luna viitoare se vor implini sapte ani de cand scriu aici, de capul meu, din placerea de a imparti cu toti cei care m-au vizitat: idei, atitudini, sentimente, gusturi.

Ideea tinerii unui jurnal online  s-a indepartat foarte mult de sensul initial si am remarcat tendinta de a transforma aceasta pasiune intr-o afacere. Cu alte cuvinte, detinatorii unui blog au cautat sa scoata si bani din aceasta indeletnicire. Astfel, s-au inmultit articolele in care sunt laudate diverse produse, asa-numitele advertoriale. Cu totii incearca, mai nou, sa ne vanda ceva sau sa-si vanda propria imagine. Datorita blogului, unii au avut beneficii materiale, poate si-au gasit de lucru, si-au facut prieteni noi, au plecat in excursii sau au trait experiente iesite din comun.

Odata cu trecerea timpului, si blogosfera se profesionalizeaza si, pana la urma, e firesc sa fie asa. Aceia care si-au castigat un public fidel, care propun mereu subiecte de discutie atractive, care stiu sa povesteasca si care stiu sa-si sustina opiniile sa reziste si pe mai departe. Dar mai e ceva: cu toate ca deschiderea unui blog e cat se poate de simpla, drept pentru care multi au facut-o, greutatea vine din intretinerea periodica a acestui spatiu de exprimare pe internet.(nu oricine are talentul si rabdarea necesare).

Tinerii de azi s-au obisnuit sa traiasca „pe repede inainte” si sa primeasca imediat recatii la o postare sau la o fotografie, de aceea, Facebookul sau alte retele de socializare sunt atat de populare printre acestia. Ei nu mai au rabdarea sa parcurga un text lung, totul se consuma repede, pe fuga.

E greu sa explici cuiva bloggingul, in semnificatia lui initiala, si asta chiar unora care utilizeaza frecvent internetul, fara sa fii intrebat: „Tie ce-ti iese de aici?”, „De ce faci asta?” Ideea de blog poate ca e mai inteleasa ca acum sapte ani, dar nu stiu cat e de raspandita. Personal, am cautat, in primul rand, un loc in care sa imi adun gandurile, sa-mi urmez o pasiune, sa-mi prezint viziunea despre actualitate. Si totusi, revin la intrebarea initiala: Mai are bloggingul viitor?

Publicitatea este in toate

Ati observat ca publicitatea ne conduce viata si, ca de multe ori, ambalajul (si la propriu si la figurat) conteaza foarte mult? Chiar decizia de a cumpara un produs in locul altuia se poate baza, in unele cazurti, pe considerente pur subiective: reclama, culoarea, o nevoie de moment etc. Se investesc sume imense de bani in bugete de publicitate, reclama trebuie sa fie cat mai tentanta, cat mai spectaculoasa si sa apeleze la simboluri cat mai usor de recunoscut.

N-ati vazut ca suntem inconjurati de mesaje comerciale? Oriunde ne-am duce, oriunde am intoarce capul, suntem coplesiti. Acesta e si scopul acestor anunturi: sa ne invadeze si intimitatea, ca sa nu uitam ca produsul x este cel mai bun, cel mai ieftin, cel mai performant, cel mai rezistent. Iar cei care le fac sunt fideli principiului ca trebuie sa fie acolo unde se gaseste si clientul. Iar unii dintre publicitari  si-au mai perfectionat tehnicile de convingere a oamenilor ca sa achizitioneze orice. Au ajuns sa foloseasca expresii din limbajul comun, pentru a sugera familiaritate sau chiar sa impuna expresii noi.

Deoarece pe net am intalnit multe persoane care lucreaza fie in acest domeniu, fie in altele conexe, de la care mi-am facut o idee despre notiunile cu care lucreaza, am inceput sa dau mai multa atentie mesajelor care imi intalnesc privirea, iar creativitatea de care dau unele dovada m-a surprins. Detalii care multora cred ca le scapa, mie imi atrag atentia.

„Copiii de azi nu mai mananca nicio mancare care n-a dansat, in prealabil, pe la televizor” spunea o vorba de duh care sintetizeaza bine situatia cu care se confrunta parintii. Copiii sunt cei mai usor de pacalit, iar pe asta s-a mizat dintotdeauna, ajungandu-se astazi ca si alimentele sanatoase sa aiba nevoie de promovare, pentru ca nu mai reusesc sa se impuna in alimentatie doar datorita proprietatilor lor nutritive.

Pana la urma, si noi insine cautam sa ne facem reclama, in fata celor din jur si depunem eforturi pentru a ne crea o imagine cat mai favorabila. Si noi vindem ceva, chiar daca nu realizam asta pe moment. De fapt, publicitatea se gaseste in toate aspectele vietii si ne influenteaza mai mult decat am putea sa credem.

Altfel, ati cumparat vreodata produse doar pentru ca ati vazut reclama la ele?

 

Despre Facebook, de la un nou-venit

Luna asta se implinesc sase luni de cand am intrat si eu in lumea Facebook. In cele din urma, am decis sa-mi fac si eu cont pe reteaua de socializare atat de populara pretutindeni. Mult timp am ezitat, deoarece nu mi se parea ca as castiga ceva din asta (si nu ma refer aici la ceva material).

Totusi, in august 2013 am hotarat sa intru si eu „in randul lumii”, sa ma alatur celor sapte milioane de utilizatori din Romania pe care Facebook-ul ii are, conform ultimelor statistici. Am facut-o pentru a pastra legatura cu fosti colegi, prieteni, dar si ca sa aflu lucruri noi, insa pana acum nu m-a prins atat de tare.  Imi dau seama ca inca nu i-am descoperit inca secretele, dar cred ca poate deveni si o modalitate utila de promovare. Am mai scris articole despre Facebook, dar acesta e primul scris din interiorul fenomenului.

Pe mine nu ma incanta atat jocurile inventate acolo, devenite adevarate afaceri in sine, cat sansa comunicarii dar si, recunosc, posibilitatea de a vedea cu ce isi ocup timpul cunostintele tale, ori opiniile celor din lista de prieteni despre un anumit eveniment. Iar mie imi place sa dau like la ceva ce consider eu ca merita. Altfel spus, la mine, like-ul se castiga, nu se da mecanic. Dar ca orice lucru, si Facebook-ul ar trebui folosit cu moderatie, dar mai pot face asta cei care s-au avantat cu totul in aceasta lume?

In alta ordine de idei, e plin internetul de articole de tipul „cum sa aduni cat mai multe like-uri” sau „ghid de bune practici pe FB”, iar oricine administreaza un astfel de cont se crede acum doctor intr-ale retelelor de socializare. N-am cum sa scriu asa ceva, e doar o opinie creata dupa jumatate de an. La inceput, l-am comparat cu Twitter-ul, o alta retea sociala cunoscuta, pe care am cont de mai mult timp si care m-a atras mai repede.  Altfel, voi pentru ce folositi Facebook-ul?

P.S.: Astazi se implinesc zece ani de cand exista Facebook. Va dati seama?

Am uitat sa mai fim copii?

„Copiii gasesc totul in nimic, oamenii gasesc nimicul in tot” – Giacomo Leopardi

Cugetarea pe care ati citit-o in motto surprinde foarte bine ceea ce am sa va spun. Astfel, in ultimii ani, am cunoscut mai multi copii, care m-au impresionat prin cunostintele lor, dobandite inca de la o varsta frageda. Totodata, am remarcat cum cei mici sunt foarte receptivi la tot ce se gaseste in jurul lor si sunt gata oricand sa-i surprinda pe adulti cu inteligenta lor.

Ei afla toate acestea de la parinti, de la gradinita, de la scoala, sau de la multitudinea de surse de informare existente astazi, pentru ca, sa recunoastem, micutii nascuti in plina epoca a internetului si a comunicarii fara frontiere au o sansa pe care generatiile dinaintea lor n-au avut-o (in forma asta). Aceea de a fi inconjurati de atatea posibilitati de intelegere a lumii in care au intrat: carti, dvd-uri, jocuri online etc, care le stimuleaza dorinta de cunoastere.

Nu in ultimul rand, le apreciez entuziasmul pe care il manifesta in fata noutatilor, pe care cei maturi si l-au mai pierdut, fiind coplesiti de grijile si problemele zilnice. Poate ca vi se pare siropos si cliseic, dar cred ca, intr-adevar, am uitat sa mai fim copii. Dorindu-si mereu mai mult, adultii neglijeaza ceea ce deja au. Ce bine ar fi daca cei mari s-ar putea deconecta si mental de la problemele de serviciu la finalul unei zile de lucru si ar redescoperi bucuria jocului.

Marturisesc ca si eu am ceva de invatat de la orice persoana pe care o intalnesc, inclusiv de la cei mici. Altfel, cand v-a surprins ultima data un copil?