Gaz nobil in Europa

Aseara, Dinamo si Gaz Metan au obtinut calificarea in play-off. Dinamo a castigat cu 2-1 in fata croatilor de la Varazdin, dupa 2-2 acasa, iar Gaz Metan a fost protagonista unei calificari pe cat de spectaculoase, pe atat de dramatice. Dupa un 1-1 onorabil la Mainz, mediesenii au facut tot 1-1 pe teren propriu si au castigat dupa lovituri de la 11m (in ambele cazuri, au revenit dupa ce fusesera condusi, prin golurile iordanianului Bawab).

 Meciul retur m-a facut sa uit de telecomanda vreo doua ore jumatate, pentru ca am urmarit si admirat lupta echipei noastre cu un adversar teoretic mai puternic, caracterizata de un spirit de sacrificiu remarcabil. In Liga 1, Gaz Metan a avut mereu imaginea echipei serioase, care, fara sa stea prea mult in lumina reflectoarelor, obtine rezultate bune datorita muncii, consecventei etc. (au acelasi antrenor de cativa ani). Continuă lectura

Derbyul Romaniei

 

Dinamo-Steaua, Miercuri 17 martie 2010, ora 20.30, stadionul Dinamo, etapa a 22-a a Ligii 1.

Este cel mai asteptat meci al sezonului, derbyul campionatului, meciul care naste cele mai mari orgolii in fotbalul romanesc, confruntarea dintre cele mai populare echipe de la noi.

Inaintea meciului de azi, Steaua se afla pe locul 2, la egalitate de puncte (39) cu liderul CFR, iar Dinamo este pe locul 6, cu 35 puncte.

In tur, Dinamo a castigat in Ghencea cu 1-0, prin golul marcat de Tamas, iar ultima partida disputata in Soseaua Stefan cel Mare s-a incheiat cu scorul de 1-1, goluri Adrian Cristea, respectiv Kapetanos. Azi cine credeti ca va castiga?

UPDATE: Dinamo-Steaua 2-0 (Alexe’ 40, Ad. Cristea’82). Un meci in care Dinamo si-a dominat si, in cele din urma, si-a invins marea rivala, Steaua, care a avut o prestatie palida. 

Remarcile serii: Dinamovistul Alexe, autorul primului gol, este un jucator de 20 ani, aflat la primul sau derby. A fost printre cei mai buni jucatori de pe teren si se arata destul de promitator. Golul 2 a iesit dintr-o gafa a apararii Stelei (Baciu+ Zapata), una slaba in partida de aseara. Adaugati la asta eliminarea fundasului dreapta Golanski in minutul 66. Steaua a pierdut ambele meciuri din acest sezon cu Dinamo, dar nu a reusit nici macar sa marcheze vreun gol in cele 2 partide (0-1 si 0-2), o contraperformanta pentru stelisti.

 

Primul meu meci de handbal

Sambata dimineata am fost alaturi de niste rude apropiate la primul meu meci de handbal. Handbalul este unul dintre sporturile mele preferate, e cam pe locul secund, dupa fotbal.

Meciul la care am fost s-a jucat la Sala Sporturilor din Pitesti intre echipa locala Universitatea H&V Pitesti si Dinamo Bucuresti, in Liga Nationala de handbal masculin.

Dinamo a castigat cu 37-29 dar nici ai nostri nu s-au descurcat rau. In prima repriza, ce-i drept, au fost dominati copios de adversarii lor , tabela indicand la pauza un umilitor 21-11 pentru Dinamo.

Inceputul reprizei secunde a insemnat insa cea mai buna perioada de joc a pitestenilor care se apropiasera la un moment dat la 4 goluri si apoi s-au mentinut constant la 5 goluri in spatele adversarilor dar cateva ratari pe final coroborate cu unele greseli defensive i-au facut sa piarda la 8 goluri diferenta. La meci l-am vazut si pe tatal regretatului nostru handbalist, Marian Cozma, ucis in luna ianuarie a acestui an.

Pitestiul nu va avea insa echipa in prima liga si anul viitor pentru ca Universitatea va retrograda la finalul sezonului in curs.  Si asta din mai multe motive: lipsa de experienta, marile probleme financiare s.a.

La meciul de sambata a fost o atmosfera frumoasa, spectatorii nu foarte multi, totusi, i-au incurajat pe baieti si una peste alta, a fost o experienta chiar placuta si pot spune ca m-am simtit bine si datorita companiei pe care am avut-o.