CSM Bucuresti a reusit o performanta istorica, prin castigarea Ligii Campionilor la handbal feminin, anunta toate buletinele de stiri. Dar ce inseamna asta, cu adevarat?
Eu cred ca este cel mai important rezultat al sportului romanesc de echipe dupa 1989, tinand cont de nivelul competitiei, de adversarele infruntate si de faptul ca nicio alta formatie din Romania nu a mai ajuns atat de departe intr-un sport in aceasta perioada de timp. (Un succes asemanator este doar victoria Stelei in finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal din 1986). In 2010 Oltchim Rm. Valcea a mai ajuns in finala Ligii Campionilor, tot la handbal feminin, dar pe care a pierdut-o.
In plus, consider ca nu se va compara un sport de echipa cu unul individual, ca popularitate. Si ca tot vorbeam de fotbal, ganditi-va ce ar insemna azi sa castige o echipa din Romania Liga Campionilor (e o utopie, stim cu totii). Dar cat s-ar vorbi despre asta? Zile in sir, poate saptamani. In acest caz, nu cred ca va rezista prea mult pe prima pagina rezultatul handbalistelor.
Acest rezultat nu e doar surprinzator, ci de-a dreptul miraculos. CSM a ocupat locul 4 din 6 echipe in grupa de calificare, era vazuta cu cele mai mici sanse dintre cele patru semifinaliste, era la prima participare in aceasta competitie, si a invins in finala un colos la handbalului, Gyor, chiar la el in tara, intr-o finala de neuitat, incheiata dupa aruncarile de la 7 m.
Handbalul romanesc traieste clipe de gratie, echipa nationala de fete a luat medalia de bronz la Mondiale, s-a calificat fara emotii la JO si, acum, o echipa de club a castigat cea mai valoroasa competitie din Europa. Iar astea sunt si meritele antrenorilor nordici, oameni cerebrali, mai calmi, care au umblat la psihicul jucatoarelor (sector fara de care nu se mai poate imagina performanta in ziua de azi) si au adus o alta mentalitate in sportul autohton.
Presedintele Federatiei Romane de handbal spunea dupa meci ca „va mai trece timp pana cand fetele isi vor da seama de ce au realizat, de magnitudinea performantei lor”. Poate nici noi, obisnuiti sa avem asteptari prea putin implinite de la fotbalisti, nu stim cum sa primim un asemenea rezultat la un sport la care traim constant bucurii, dar care nu a devenit, inca, sport national, cum spune o campanie a Federatiei, nu a reusit sa inlocuiasca sau sa concureze fotbalul in inimile suporterilor.