Marea noutate: cardul de sanatate

Ultimele saptamani au adus multe noutati in viata romanilor: cardul de sanatate e una dintre ele. De la 1 mai, nu te mai poti prezenta la medic pentru a primi servicii de specialitate fara acest document pe care fiecare asigurat l-a primit prin posta. Cu alte cuvinte, cardul de sanatate a devenit, de la 1 mai, singurul instrument de validare a serviciilor medicale.

Dar cand medicii au trebuit sa lucreze efectiv cu el, au inceput si problemele. Nici pacientii nu au parut sa inteleaga utilitatea cardului, fie din lipsa de informare, fie din lipsa de incredere, nici medicii nu s-au aratat prea cooperanti (desigur, nu in toate cazurile) Asa s-au creat cozile pe care le-ati vazut la stiri, unde nici furnizorii serviciilor medicale, nici beneficiarii lor nu mai aveau rabdarea sa inteleaga cum functioneaza noutatile din sistem. Unii nici macar n-au intrat in posesia cardului, ceea ce a dus la alte complicatii.

Orice inceput e greu si este necesara o perioada de adaptare la noile cerinte, mai ales in conditiile informatizarii serviciilor, dar nu are nimeni timp sa astepte, ceea ce ma duce cu gandul la intrebarea: oare, atunci cand guvernantii aplica o masura, nu se gandesc si la cum va putea ea sa fie aplicata in realitate? In mintea lor, de la formularea in teorie pana la implementarea propriu-zisa, totul ar trebui sa mearga ca pe roate. Si, totusi, nu se intampla asa. Fiindca se lucreaza cu oameni, nu cu masinarii (care mai dau si ele rateuri si care sunt, la urma urmei, manuite tot de oameni).

Problema cu cardul a generat si confuzii, pe alocuri comice, cu persoane care l-ar fi introdus in bancomate, dar asta nu mai poate fi imputat celor din guvern, care nu pot sa faca si educatie celor care n-au primit-o la timp. Oricat le-ai explica, tot se vor gasi unii care nu au receptionat corect mesajul.

Apoi, dupa cardul de sanatate, au mai aparut si alte idei precum loteria bonurilor fiscale sau impozitarea bacsisului, care nu si-au atins pe deplin scopul ori s-au dovedit imposibil de aplicat ca intr-o veche vorba romaneasca, „nu scoti castigul din paguba”. Pana la urma, ceea ce ar fi de reclamat nu sunt atat propunerile in sine, care pot fi bine intentionate, ci lipsa de viziune cu care sunt aplicate. O tara nu poate fi condusa cu legi care se schimba de la o saptamana la alta.